Duelul maestrilor si viorilor celebre

Pentru virtuozii Romantismului, fie violonisti sau pianisti, Duelul era unul dintre prilejurile de a demonstra performantele de care erau capabili. Ca argument al concertului pe care îl vom urmari, amintim o confruntare, din mai multe cu care Paganini a trebuit sa-si dovedeasca maiestria, evocata de biografi: duelul cu violonistul francez Lafont, sprijinit de catre toti adversarii italianului. Concertul trebuia sa se încheie cu Sonata Kreutzer de Beethoven. Vinogradov descrie, în cartea sa Defaimarea lui Paganini, acest original concurs de maiestrie: "Paganini cânta primul...cu acea usurinta aparenta care vrajea publicul... Apoi aparu Lafont. Sala rasuna de aplauze; dusmanii lui Paganini erau în delir, rânduri întregi se ridicasera în picioare. Si Paganini stârni o reactie vie din partea admiratorilor sai italieni... În replica sa, focosul francez începu sa-l depaseasca pe violonistul italian. În cele din urma rasuna si Sonata Kreutzer. Ce se întâmpla oare cu Lafont? Cânta fara viata, publicul aproape ca nu-l mai asculta. Paganini câta aceeasi sonata... Linistea era atât de coplesitoare încât fiecare îsi auzea bataile inimii... Cu cât se vadise la început înfrângerea lui Paganini, cu atât mai limpede aparea deplina lui superioritate... Uitând buna cuvinta, cetatenii italieni strigara: Traiasca Italia! Traiasca Paganini! Traiasca prima vioara a lumii! Evviva maestro insuperato!"

Prilejul unor asemenea confruntari este pasionant, ca si optiunile repertoriale destinate a atrage afectiunea melomanior.

Prima piesa a programului Stradivarius versus Guarneri a avut o celebritate aparte, cucerita cu decenii în urma de catre violonistul austriac Ferdinand Heinrich Proboscht (1890-1959). Artistul se afla în Suedia în momentul în care se organizase un concurs pentru o piesa muzicala care urma sa fie inclusa în filmul Intermezzo (1936). Competitia a fost câstigata de Proboscht, cu piesa "Souvenir de Vienne", la titlu adaugându-se "Intermezzo", pentru a corespunde ideii filmului. Atunci când David O. Selznick refacut filmul ca Intermezzo: A Love Story (1939), compozitia Provost a devenit muzica simbolica, conferind autorului o anumita faima în lumea literaturii violonistice din elita repertoriului de divertisment-concert, asigurând, fireste, compozitorului si o importanta avere.

Cu Zapateado, Navara (versiune pentru doua viori si pian) si Zigeunerweissen, Pablo de Sarasate (1844-1908) si-a sustinut pretutindeni gloria de virtuoz si compozitor. Rândurile scrise despre el de catre Mihai Eminescu dovedesc si impresiile de martor în concertele sustinute în România. Un mare contemporan al sau, Leopold Auer, sublinia renumele de maestru al unei tehnici perfecte, ( ...cântând fara niciun efort, atingând coardele cu un arcus magic într-o maniera care nu parea terestra... ). Iubirea sa pentru lautarii virtuozi care luminau plaiurile spaniole se oglindeste în capodopere miniaturale, fie imagini pregnant dansante, specifice pentru al sau staccato volant, (Zapateado), fie accentele pasionale (Navara), fie prin potpouriuri spectaculoase (Melodiile lautaresti). Ecoul acestei muzici s-a prelugit de-a lungul secolului trecut, culminând cu succesul unui film artistic japonez (1980) care se inspira din creatia lui Sarasate, Zigeunerweissen (pelicula premiata la cea de a 31-a editie a Festivalului international al filmului de la Berlin).

Stilistic, ca arta violonistica si temperament, arta lui Fritz Kreisler (1875-1962) se contureaza la polul opus, prin rafinament si eleganta. Apreciat si admirat de George Enescu, Kreisler este autorul unui repertoriu aparent lejer ca expresie, renumit prin dificultatea redarii. Paralel cu propriile piese (între care si... binecunoscutul Caprice Viennois), artistul vienez a oferit literaturii concertante adaptari si prelucrari ale muzicii altor mari compozitori, de la Tartini la Ceaikovski sau Glazunov (din care ascultam momentul romantic intitulat Valse scherzo, cântat pentru prima oara la Paris în septembrie 1878, de catre Stanislaw Barcewicz, si versiunea de duo vioara - pian a Serenadei spaniole de Glazunov).

Tot un moment romantic, devenit o pagina de celebritate violonistica, este si Meditation, pe care interpretii au preluat-o din muzica lui Jules Massenet compusa pentru opera Thäis. Melodia domina întreaga desfasurare muzical-poetica a acestei frumoase naratiuni iluminate de chipul legendarei eroine a scenei lirice. O sinteza a soloului violonistic (acompaniament de orchestra sau de pian), care încheie actul al doilea, aduce pe drept cuvând aplauzele publicului si pe scena de concert.

Antonio Bazzini (1818-1897) a fost un virtuoz prolific si în domeniul componistic. Daca retinem mai greu azi creatiile sale, orice violonist cunoaste La Ronde des Lutins (Dansul Spiridusilor), o atractiva combinatie de melos si tehnica transcendentala, în care se reîntâlnesc efectele de virtuozitate ale lui Paganini - staccato-uri, sunete armonice, pizzicati etc.

Se poate vorbi, în acceptiunea confruntarii performantelor, despre un duel violonistic? Literatura baroca ne-a demonstrat ca nu este cazul, daca ne-am aminti cel putin simbolul antantei celor doi interpreti solicitati de Johann Sebastian Bach sa dea viata minunatei sale creatii, Concertul pentru doua viori si orchestra. Aceasta explica de ce, Stradivarius si Guarneri îsi pot reuni glasurile, sonoritatile, culorile timbrale, sub arcusul unor maestri ca Gabriel Croitoru si Liviu Prunaru. Demonstratia este elocventa, în slujba muzicii scrise de Beriot, Spohr, Moszkovski, Sostakovici si... din nou, Sarasate.

Muzicianul belgian Charles Auguste de Bériot (1802-1870) a fost un violonist si compozitor binecunoscut pentru romantici. Casatorit cu celebra Maria Malibran, a îmbinat cariera interpretativa cu creatia si pedagogia. Numeroasele concerte, muzica de camera si instrumentala ofera un fond esential pentru studiul viorii. Grand duo pentru doua viori, op. 57 este, din aceasta perspectiva, exemplar pentru repertoriul de recitaluri, invitând la dialog interpreti din generatii apropiate. Contemporanul sau, compozitorul, violonistul, dirijorul si pedagogul Louis Spohr (1784-1859), este de asemenea mai putin cunoscut de catre publicul secolului XXI. Ca interpret, datorita virtuozitatii sale, a fost admirat de Regina Victoria, într-un timp în care creatiile sale erau considerate pe un plan valoric egal cu cele semnate de Mozart si Beethoven. Duo nr. 2 op. 150 ofera idei componistice care apartin combinatiilor camerale, asemenea formulei de dublu cvartet si dublu concert, practicate de Spohr. Secolul XX aduce pe podiumul de concert si 5 piese pentru doua viori si pian de Dmitrii Sostakovici, într-un aranjament realizat de prietenul compozitorului rus, Lev Atovmyan. Este momentul muzical cel mai apropiat de noi, într-o seara de muzica romantica unde se confrunta, asemenea lui Oneghin si Lenski, doua minunate arcuse numite Guarneri si Stradivarius.

Grigore Constantinescu

Duelul

• Turneul 2023
• Turneul 2021
• Turneul 2020
• Turneul 2019
• Turneul 2018
• Turneul 2017
• Turneul 2016
• Turneul 2015
• Turneul 2014
• Turneul 2013
• Turneul 2012
• Turneul 2011