DUELUL VIORILOR

S-ar putea spune ca, în muzica, repertoriul a fost întotdeauna un subiect potrivit pentru a sustine un duel al comparatiilor, al laudelor, al numarului si duratei aplauzelor. Toate acestea se întâmpla înainte si în timpul „concertului-conversatie”, în fata arbitrului pianist si a publicului juriu.

Cine câstiga ? Neîndoios cei care descopera noi pagini de muzica sau noi versiuni si evalueaza maiestria violonistilor interpreti.

Cu ce începe în seara aceasta duelul?

Gabriel Croitoru – vioara si Horia Mihail – pian propun:

Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) –„Meditatie” pentru vioara si pian op. 42 nr. 1

Sunt mult îndragite paginile violonistice ceaikovskiene „Vals scherzo” si „Melodie”. Li se alatura acum „Meditatie” („Razmâslenie” – în limba rusa) una dintre miniaturile pentru vioara si pian cele mai reprezentative din creatia de gen a marelui compozitor. O întâlnim de multe ori în repertoriul interpretilor, nu avem de ce sa fim mirati ca o întâlnim de asemenea printre lucrarile impuse în repertoriul Concursului International de vioara „P.I.Ceaikovski” de la Moscova.

Ce putem spune despre alcatuirea splendidei miniaturi? Este scrisa în tonalitatea re minor si a fost structurata în forma tripartita, debutând cu o introducere a pianului ce contureaza un profund caracter liric evocator, în care simtim inflexiuni pregnante ale melosului popular rusesc. Urmeaza apoi o tema melancolica expusa de vioara solista, în cadrul primei sectiuni, pentru ca apoi, pe fondul unui acompaniament frematat, sa intoneze o a doua idee muzicala încarcata de expresia unui dramatism patetic, a carui culminatie în fortissimo se destrama curând în nuante de piano si pianissimo, realizând trecerea catre cea de a doua sectiune) în si bemol major. Aici, dialogul permanent dintre cele doua instrumente propune un sentiment mai optimist, aceasta atmosfera senina fiind schimbata de vioara a carei culminatie declamata cu patos se transforma într-un pasaj cadential ce readuce atmosfera lirico-meditativa a primei sectiuni. Finalul lucrarii este sugerat de arpegiul ascendent al pianului care, treptat, se pierde în nuantele de pianissimo din registrul acut.

Pablo de Sarasate (1844-1908)– Dans spaniol nr.8 op.26

„Dans spaniol” nr. 8 op. 26 se desprinde din filele celui de al patrulea caiet de dansuri spaniole compuse de Sarasate. În afara de tonalitatea do major, nu are niciun nume distinctiv, asa cum sunt distinse multe alte miniaturi ale marelui compozitor spaniol, cum ar fi: ”Zapateado”, „Romanta andaluza”, „Capriciu basc” s.a. Este poate totusi unul din cele mai frumoase dansuri, datorita varietatii de ritmuri si melodii specific spaniole, armonizate si reunite într-un ansamblu fascinant de motive mozaicate, în care regasim deopotriva dansuri precum habanera, passo doble, malaguena. Structurata ca mai toate miniaturile în forma tripartita, aceasta bijuterie a creatiei marelui violonist si compozitor evoca parca prin întreg discursul muzical perfect îmbinat cu sonoritatile pianului, peisajul andaluz, farmecul naturii, spiritul optimist si tonic al poporului spaniol.

Saint-Saens (1835-1921) - Ysaye (1858-1931) - Studiu în forma de vals

Titlul corect notat în mapa cu piese violonistice a solistului este ”Caprice- apres une Etude en forme de valse” op. 52 nr. 6
Versiunea pentru vioara si pian este de fapt transcriptia marelui violonist si compozitor Ysaye a Studiului pentru pian op. 52 nr. 6 de Saint-Saens, studiu spectaculos si virtuoz, deosebit de dificil din punct de vedere tehnic, daca ne gândim ca ceea ce cânta vioara si pianul în transcriptia lui Ysaye este de fapt destinat doar pianului în varianta originala a acestei lucrari.
Si sub aceasta noua înfatisare, partitura pune în valoare toate posibilitatile tehnicii de virtuozitate ale viorii, ca si a valentelor sale expresive, fara a umbri cu nimic pianul în potentialul sau tehnic si expresiv. Lucrarea este conceputa pe tiparul tripartit si se încheie cu o coda. Tema principala, sugerând un vals lent si subtil sentimental, este prezentata în forme variate dinamic si armonic pe parcursul primei sectiuni si prelucrata augmentat în Coda. Cei doi parteneri se afla într-un dialog permanent, consistenta muzicala a partiturii fiind perfect echilibrata. Segmentul de mijloc, Poco meno, este tot un vals care debuteaza usor melancolic pentru ca în final sa propuna revenirea la prima tema printr-un pasaj Vivo. Interventiile solistice ale pianului din debutul acestei teme secunde sunt tumultuoase si spectaculoase, contrastând cu caracterul rafinat-frantuzesc al temei principale, întregind astfel echilibrul întregii lucrari.

„Ciocârlia” - prelucrare folclor de Grigoras Dinicu

Celebra piesa pentru vioara Ciocârlia si-a început istoria centenara prin talentul naistului lautar Anghelus Dumitru, provenit din lumea lautareasca urbana de la sfârsitul secolului al 19-lea. Anghelus Dinicu a prezentat-o pentru prima data la Paris în 1889, la inaugurarea Turnului Eiffel. Cu toate acestea, cea mai faimoasa varianta apartine nepotului sau, celebrul violonist virtuoz Grigoras Dinicu, care a adaptat piesa pentru vioara. George Enescu a fost de asemenea inspirat de Ciocârlia pentru Rapsodia Româna nr. 1 pentru orchestra. Grigoras Dinicu a cântat-o în întreaga lume, la marile concerte de muzica lautareasca româneasca, însotind-o pe Maria Tanase pâna la Expozitia universala de la New York. Biografii virtuozului relateaza ca, în 1946, la sfârsitul vietii sale, a fost vizitat de Yehudi Menuhin la Bucuresti, prilej în care se pare sa a cântat pentru ultima oara celebra piesa pentru vioara. Muzica acestei piese de virtuozitate lautareasca nu provine din folclorul românesc autentic, Ciocârlia fiind de fapt o demonstratie de abilitate instrumentala care a circulat în repertoriul lautarilor de pretutindeni.

„Replica” lui Liviu Prunaru – vioara si Horia Mihail – pian suna astfel :

Nicolo Paganini (1782-1840) - „Cantabile si Vals” op.19 pentru vioara si pian

Lucrarea Cantabile si Vals în mi major op.19 scrisa de legendarul violonist si compozitor romantic italian a fost realizata, conform traditiei instrumentale baroce din doua piese distincte reunite într-un tot unitar. „Cantabile" evolueaza expresiv cu o tema expusa în maniera cantilenei simple, care solicita preponderent registrul acut al viorii, însotita de un acompaniament armonic preluat de pian, ce însoteste linia viorii într-un puls calm si ostinat. Succede „Valsul” în contrast caracterial cu prima piesa. Prima idee impune un pronuntat caracter scherzando, usor sagalnic, în care linia melodica a viorii este presarata cu multe ornamente, dialogând amuzant cu interventiile pianului în salturi mari de registre. Urmeaza o sectiune tematica mijlocie, în care melosul este mai accentuat. Vioara îsi etaleaza în aceasta piesa multe din performantele tehnice si expresive care tin nu numai de posibilitatile instrumentului, ci mai ales de potentialului artistic al interpretului. „Cantabile si Vals” este o piesa cu o pregnanta rezonanta, agreata de publicul larg din salile de concert.

Manuel de Falla (1876-1946) – Kreisler (1875-1962) - „Dans spaniol” („La vida breve”)

Preluat si prelucrat pentru repertoriul propriu de concert de marele violonist si compozitor Fritz Kreisler, dansul spaniol „La vida breve” apartinând operei sale de tinerete, compus de Manuel de Falla în la minor, ofera viorii, într-un acompaniament pianistic ritmic, specific dansului iberic, o partitura ofertanta pentru punerea în valoare a potentialului expresiv si timbral sugestiv al instrumentului. Patimas, marcat de impulsuri ritmice temperamentale, uneori usor licentioase ale dansului spaniol, discursul muzical este bogat prin varietatea ritmica si armonica specific spaniola. Conceputa în forma monopartita cu discrete variatii lucrarea, ornamentata specific sugestiei miscarilor si pasilor de dans, se încheie cu o scurta coda augmentata ritmic si agogic aproape vizual, efect sugestiva pentru ascultator.

Richard Wagner (1813-1883) - „Albumblatt” („File de album”) : „Romanze” pentru vioara si pian

Sub denumirea Albumblatt WWV 64, Wagner a reunit mai multe miniaturi atât pentru violoncel si pian, cât si pentru vioara si pian. Limbajul folosit în aceste miniaturi nu este cel cu care Wagner ne-a obisnuit în creatia sa de opera sau chiar în lieduri. Expresia acestei muzici este mult mai simpla, mai armonioasa si mai lesne perceptibila publicului. În acest caiet de miniaturi, „Romanze” pentru vioara si pian este o piesa de dimensiuni foarte reduse, care debuteaza cu o mica introducere a pianului în caracter liric cantabil, precedând intrarea viorii ce expune mai întâi tema lucrarii, încarcata de o atmosfera evocatoare, compozitorul încredintând desfasurarea liniei muzicale cu preponderenta registrului acut al instrumentului. În continuare, discursul muzical este augmentat printr-un scurt pasaj cu caracter tumultuos, revenind curând la atmosfera lirica initiala. Reluata, melodia viorii strabate toate registrele instrumentului, cautând o unda de liniste, mai întâi pe coarda Sol, într-o sonoritate calda si rotunda, pentru a încheia în sfârsit cu un sunet înalt, în pianissimo, totul ramânând parca suspendat si pierdut în eter.

Henry Wieniawski (1835-1880) - ”Souvenir de Moscou” pentru vioara si pian

Foarte cunoscuta atât în varianta ei originala pentru vioara si pian, cât si în cea orchestrata, „Souvenir de Moscou” evoca legatura sufleteasca a marelui compozitor violonist cu spatiul si spiritul rusesc (s-a stins din viata la Moscova).

Debutând printr-o suita de acorduri grave ale pianului cu armonii specific rusesti, lucrarea continua cu doua interventii solistice ale viorii în duble corzi. Mai întâi într-un tempo asezat, continuând apoi cu o ghirlanda de bariolaje si flajeolete într-un tempo mai alert, partitura viorii desfasoara un discurs muzical marcat de o deosebita virtuozitate instrumentala. Lucrarea propriu-zisa cuprinde doua sectiuni, prima pe o tema melodioasa plina de cantabilitate expusa de vioara, care mai apoi este reluata sub forma unor maiestrite variatiuni însotite de pilonii tematici principali prezenti în partitura pianului. Cea de a doua sectiune este un adevarat dans rusesc plin de temperament, lucrarea încheindu-se într-o atmosfera de exuberanta debordanta.

Gabriel Croitoru si Liviu Prunaru în duel :

Charles de Beriot : Grand Duo Concertant no. 3 pentru doua viori

De origine belgiana, Charles de Beriot (1802-1870) s-a format ca violonist în Franta ca discipol al lui Viotti, urmarind cu mare admiratie cariera artistica a lui Paganini. Povestea vietii sale nu este oarecare. El a fost violonist în orchestra Regelui Carol al X-lea al Frantei si a regelui Wilhelm I al Tarilor de Jos, întreprinzând turnee solistice cu mare succes la Londra, Paris si, ca pianist, în… China. Casatorit cu vestita soprana Maria Malibran, au avut împreuna un fiu (Charles-Wilfrid de Bériot, profesorul pian al lui Ravel, Vińes, Granados). Dupa moartea lui Malibran, a devenit profesor la Conservatorul din Bruxelles, unde a înfiintat scoala franco-belgiana de vioara. Cei mai ilustri discipoli ai sai au fost Hubert Léonard, Henri Vieuxtemps si Heinrich Wilhelm Ernst.

De Bériot compus numeroase piese solistice si de duo, printre care se afla si Grand Duo nr. 3, prezentat în acest program, precum si zece concerte pentru vioara si orchestra. Scriitura sa violonistica promoveaza o tehnica de pionierat îmbinata cu stilul romantic al melosului si expresiei, caracteristica ce face din concertele si piesele instrumentale în genul duourilor o piatra de temelie pentru cei care doresc sa obtina o baza interpretativa solida înainte de a aborda repertoriul muzical din epoca romantica.

Christian Sinding : Serenada nr. 2 în La Major, op. 92 pentru doua viori si pian

Christian Sinding, împreuna cu Edvard Grieg, reprezinta amprenta muzicii culte norvegiene între finalul secolului al XIX-lea si prima parte a secolului XX. Componistic, Serenada nr. 2 de Christian Sinding (1856-1941) a urmat primului sau succes de public cu acest gen de piese, unanim considerate printre cele mai reusite lucrari din repertoriul romantic. Sinding, dupa ce a învatat muzica la Oslo, a continuat la Conservatorul din Leipzig, unde a studiat vioara cu Henry Schradieck si compozitia cu Salomon Jadassohn si Carl Reinecke. În timp ce stilul lui Grieg este considerat ca apartinând manierei lui Schumann, combinat cu melodia populara norvegiana, muzica lui Sinding este de multe ori caracterizata drept o combinatie a muzicii lui Wagner cu spiritul popular norvegian. Mai degraba romantismul german – si în special de muzica lui Liszt si Wagner – l-au influentat Sinding, care a dezvoltat un stil cosmopolit, în care muzica sa de camera are o contributie semnificativa.

Serenada nr. 2 dateaza din 1909. Piesa e alcatuita din cinci miscari. Deschiderea, Allegro non troppo, este optimista si luminoasa, folosind efectul de ecou, a doua tema având trasaturi de melodie lirica. Apoi, introducerea la Sostenuto Andante care urmeaza este intima, de o simplitate fermecatoare. Un minunat Allegretto serveste ca intermezzo între cele doua miscari lente. Adagio, care urmeaza, deruleaza calm o melodie calda si romantica, care urca treptat spre un punct culminant dramatic. Finalul, Deciso, ma non troppo Allegro, sustine dezinvolt un dans alert.

Lucrarea, o piesa de concert destul de ampla, reprezinta, împreuna cu prima Serenada, o literatura de repertoriu valoroasa atât pentru profesionisti, cât si pentru melomanii care fac astfel cunostinta cu muzica lui Sinding.

G.Ph. Telemann : Concert pentru patru viori si orchestra

La cumpana dintre secolul al XVII-lea si cel urmator, o generatie de mari maestri a marcat primul apogeu al Clasicismului, prin Rameau în Franta, D. Scarlatti în Italia (Spania), Telemann, Bach în Germania, Händel în Anglia, apogeu imposibil de atins fara acumularile baroce anterioare. Georg Philipp Telemann (1681-1767), initiator al primei societati de concerte publice „Colegium Musicum”, a contribuit, împreuna cu Mattheson si Keiser, la renumele scolii muzicale hamburgheze. În epoca, el realizeaza, pe baza unor serioase cunostinte profesionale, sinteza între traditia contrapunctica si stilul italian. A avut o prodigioasa activitate componistica care, prin succesul imediat, l-a determinat pe Romain Rolland sa-l numeasca „rivalul fericit al lui J.S. Bach”, desi gloria sa a palit ulterior, în perspectiva istoriei. Catalogul creatiei sale reuneste peste de 120 de servicii religioase, 44 de pasiuni, 100 de cantate, 40 de opere, 600 de uverturi franceze, suite orchestrale – Muzica apelor, flux si reflux la Hamburg, Don Quixotte -, muzica pentru circa o suta de concerte, între care aproape 50 pentru un singur instrument, 25 pentru doua instrumente, 9 pentru trei instrumente si 6 pentru patru instrumente. Vioara solista îl preocupa în special, mai mult decât alte instrumente de coarde, iar dintre suflatori Telemann alege flautul, oboiul si, de asemenea, cornul si trompeta. Unul dintre cei mai prolifici compozitori, cu o imaginatie si expresivitate ce raspunde asteptarilor interpretilor si publicului, el s-a consacrat, dupa cum se poate vedea, genului concertant, afirmat în perioada finala a barocului si debutul clasicismului. Solistii Concertului pentru patru viori reusesc sa întretina o conversatie motivica, cu valori egale în replici rostite cu îndemânarea virtuozului, îmbinând derularea polifonica cu ideile unui melos ce le particularizeaza prezenta pe podium, într-un dialog cu orchestra (sau acompaniamentul de bas cifrat, realizat de pian). Este clar ca, la timpul respectiv, viitorul îi apartinea lui Telemann, iar asa-numita uitare este doar aleatorie, muzica maestrului atinând calea diversilor „duelisti” ce-si împodobesc întâlnirea cu opere muzicale solistice mai putin cunoscute.

Grigore Constantinescu

Pianistul Horia Mihail provoacă doi artişti de renume - violoniştii Liviu Prunaru (Stradivarius) şi Gabriel Croitoru (Guarneri) la un nou incitant duel muzical.

 

Program

• Turneul 2024
• Turneul 2023
• Turneul 2021
• Turneul 2020
• Turneul 2019
• Turneul 2018
• Turneul 2017
• Turneul 2016
• Turneul 2015
• Turneul 2014
• Turneul 2013
• Turneul 2012
• Turneul 2011